Tags
In ultimul timp privesc mult oamenii din jur, ba chiar ma holbez la ei cit ma tin ochii. Majoritatea din ei sunt doar fete trecatoare, care nu au nimic special.
O domnisoara poarta in geanta un pahar de zimbet, nu indrazneste sal pun ape buze, bunicuta din statie are pe umeri o caldare de tristete, ¼ din restul poseda tone intregi de ura- pentru tot din jur, de la politica pina la copacul de linga chiosc, restul sunt doar chipuri trecatoate pe care nici nu o sa le tin minte a doua zi.
Un milion de oameni si un milion de istorii scrise pe paginile vietii. O viata unica pentru fiecare, si altele intersectate intre ele. Universuri unice pline de frinturi de suflete, de greseli irecuperabile si bucati de amintiri sclipind.
Suntem diferiti dar totusi atit de asemenatori. Egali in drepturi, dar diferenti prin singe.
Uneori, privind ceva timp un om, sau chiar de la prima intilnire vizuala poti sa spui ca stii ce fel de om e, asta pentru ca se citeste pe fata toata istoria vietii.
Sunt oameni veseli, fericiti, tristi sau posomoriti, si sunt oameni fara chip…. Oameni care zilnic imbraca mastile impuse de societate….si se pierd in multitudine.
Chipul nostru este din ce in ce mai ingreunat de nevoile zilnice, fetele sunt mai obosite, zimbetele nu se mai vad. Ba nici nu mai e motiv pentur un zimbet, cit de mic nu ar fi el…..un zimbet care nu costa nimic dar ofera in schimb foarte multe.
Daca nu am avea chip cum ne-am percepe reciproc? Ce sentimente inspiram noi si din ce emotii suntem compusi? Cred ca am fi forme geometrice, sau sfere, sau bucati de Lego. De ce forme, pentru ca altfel nu percep eu lumea. Eu vad figure in jur, care mai perfecte, care cioplite si urite. Vad oameni rai- si respective forme abrupt, taiate rupte dintr-un tot intreg. Oamenii buni ma duc cu gindul la sfere de lumina calda. Doar ca aceste sfere sunt mai putine pe zi ce trece. Fetele de odinioara sunt inlocuite cu chipuri de hirtie cioplite din greutatile de zi de zi.
Emotiile ce le emanam sunt doar negative, cele placute sunt amintite doar ca ceva ce a trecut…….. Chiar si copiii, nu se mai joaca afara cu ceilalti copii, stau mai mult pe net, in realitati virtuale.
In astfel de realitati scapam de realitatea noastra. Acolo ne putem crea chipul dorit, corpul mult visat…..putem avea totul. De ce oare nu implementam tehnica asta in realitatea noastra, de ce sa nu fim mai buni, mai indulgenti, mai toleranti… Asa, zi cu zi ne vom cladi realitatea asa cum dorim noi ca ea sa fie.
PS. Un zimbet nu costa nimic, dar ofera multe!
