Inainte sa-mi dau seama mi-ai intrat pe sub piele.Impartim patul de mai bine de juma’ de an si cu toate astea nu ma jenez sa te iau de mana pe strada sau sa-ti dau un mesaj cu “te iubesc”.
Inainte sa-mi dau seama am ajuns sa stam zile in sir uitandu-ne la televizor, la prostii, sa bem bere si sa nu ne lipseasca nimic.
Inainte sa-mi dau seama am ajuns sa ies cu tine in oras si sa nu mai simt nevoia sa chem pe nimeni. Sa fiu intr-un club plin de cunoscuti si sa dansez doar cu tine, sa am ochi doar pentru tine.
Inainte sa-mi dau seama am ajuns sa ma simt stinghera singura printre oameni care se distreaza si danseaza daca nu te am pe tine sa ma tii de mana.
Inainte sa ne dam seama noptile noastre s-au transformat in istorie.Ne gandim la ele cu un zambet larg zicand “Iti amintesti…”. Da, imi amintesc. Imi amintesc fiecare noapte in care am ieshit din casa indreptinduma spre tine. Imi amintesc fiecare haina care mi-a coborat pe piele in timp ce te priveam zambind. Tin minte fiecare rasarit privit cu uimirea tipica “S-a si facut dimineata?!”.
Ploua mult si sec si noi stam dup-amieze intregi degeaba, intre paturi, fara sa ne gandim la nimeni si la nimic in afara microcosmosului nostru.
Ne uitam la Jurnal ca pensionarii, tocmai am facut o baie fierbinte, suntem obositi dupa munca si alte alergaturi. Stam in mica noastra lume constituita dintr-un pat, perne, o patura, o sticla de vin, o telecomanda si cand ne suna telefonul il privim bosumflati. Cine poate sa ne sune?!
Avem treaba, avem dimineti grele, avem prieteni buni pe care nu i-am vazut de mult si totusi noi ne cuibarim mai bine intre perne si zambim larg.
Iubesc si sunt iubita.Si chiar nu mai conteaza nimic.
