Nu am multe persoane in jurul meu, am blocat demult intrarea oricarui om in viata mea. Motivul a fost simplu: predispusa spre atasare. Diagnostic pus pentru o viata.
Tin minte, cu ceva luni in urma, am imprumutat podeaua unei prietene, a mea era prea plina de amintiri, si eu doream liniste. Ea gospodarea prin bucatarie, eu ii pazeam podeaua. Fara vre-un cuvint, fara vre-o explicatie.
Am dat buzna in casa ei, intr-o zi de simbata inchinata curateniei si cumparaturilor, doar pentru a sta lata pe podeaua ei. Dupa 2 ore am inceput a vorbi despre masini, logic ar fi fost sa povestesc ce se intimplase, nu, noi vorbeam despre masini.
Intr-o perioada de timp viata mea era ca o pista de aeroport, prin care treceau oameni. Unii lasau ceva bun in urma lor, altii doar urme de prietenie uzata.
Nu putem trai singuri, mereu avem nevoie de cineva in jurul nostru, avem nevoie de aprobarea celor din jur, de acordul lor. Suntem mereu in cautare de oameni care sa ne asculte, sa ne dea un sfat, care sa ne zica ceea ce vrem noi sa auzim.
Mereu am incercat sa evit asa oameni.
Am nevoie de oameni care o sa-mi spuna mereu relitatea- cind eu o sa fiu prea chioara sa o vad singura.
Nu vreau sfaturi, vreau stirniri de emotii ca sa-mi iau singura decizii – si daca o sa fie esec, sa fie esecul meu. Vreau oameni in jurul meu cu care sa tac 3 ore in fata unei beri, si sa plec multumita de o conversatie fantastica.
Prietenii care au plecat fara motiv ma dor cel mai tare. Poate eu am fost de vina. Niciodata nu am zis omului ce a vrut el sa auda, niciodata nu am infrumusetat realitatea cu bantulete roz si cuvinte siropoase. De ce? Nu vreau sa fiu fatarnica.
Oamenii care au trecut prin viata mea, au contribuit enorm la formarea personalitatii mele. Am avut norocul sa dau peste oameni fara care nu as fi putut sa continui, nu stiu daca ei m-au ajutat, mai corect ar fi sa zic ca ei au fost alaturi, ma tineau de mina, au fost stilpul meu de care ma tineam cind treceam peste.
Viata consta din incercari, oamenii care trec prin ea sunt meniti si o sa te raneasca mereu , o sa judece orice pas al tau , o sa te supere cu orice ocazie, o sa te doboare la cea mai mica clipire a ochilor tai , toate astea doar pentru ca sa te faca mai tare, pentru ca tu sa inveti sa traiesti, sa treci peste.
Prietenii care au plecat ma dor.
Am oameni care mereu au o podea libera pe care sa tac cind a mea o sa fie deja prea dureroasa.
