Mi-e dor de o scrisoare.
Scrisa cu grija pusa in plic, lipita cu ADN si expediata prin cel mai mare cintar de birfe, Posta Moldovei.
Dupa ce o bijbie nenumarate miini vreau sa ajunga la mine in cutia postala, pe plic sa scrie numele meu, sa-mi fie adresata mie. In timp ce imi fac un ceai, ca sa citesc mai cu drag, sa fiu cu gindul la ea…sa ghicesc ce cuvinte contine. Sa ma ghebusesc comod intre perne si sa o deschid.
Mi-e dor de o scrisoare.
Cu dor printre rinduri, de la un prieten vechi, de la cineva nou….. Sa vina pe neasteptate ca vestea cea buna…..
Azi, nu se mai scriu scrisori. Azi nu se mai expediaza vederi postale. Azi se scriu email-uri, sms-uri, se face schimb de impresii in trei fraze scurte.
O buna parte din omenire se foloseste de pix doar cind pun semnatura pe un doc important, sau il folosesc doar ca accesoriu care merge de minune la costum. Plicul de ceva vreme e folosit doar pentru pastrarea si transmiterea banilor.
Mai stie cineva cum sa completezi adresa pe un plic?
Plicurile ce le gasesc in cutia postala, pe linga toata mizeria de publicitate ieftina, sunt de la iubitii mei fideli, ce ma iubesc liber si conditionat fix in aceeasi zi a lunii, Moldtelecomul, Infocomul si Union Fenosa- care niciodata nu uita sa-mi reaminteasca ca dragostea lor costa bani.
Scrisoarea veche, calda, plina de lumina si dor s-a facut istorie colbaita.
Haide-ti sa scrim scrisori, macar o data in an.
