“Sexul povestit celor mici”

Tags

carte, copil, educatie sexuala, interzis, sex, sexualitate, Sexul povestit celor mici

La coducere in timpul prezent se impart fotolii, microfoane si se scot cartile din vinzare.
Ultima noutate care a bulversat enorm populatia RM a fost scoaterea de pe rafturi a cartii “Sexul povestit celor mici”.  Ei, nu se vinde- nu se vinde, mare briza! Dar……

Moldovanul nostru, de cind a aflat ca exista asa gen de cartulie, nu poate dormi linistit noaptea: “Cartea in sine este rea si este accesibila oricui, chiar si unui pusti de 2 ani”, clar lucru, pustiul de 2 ani doar la sex se gindeste, bomboanele si jucariile deja nu-l mai intereseaza, ce mai – crestem genii, nu ?

Reactia tovarasilor moldoveni, ma duce nevrind cu gindul ca in MD ca si in URSS nu exista sex, adica exista el, dar il gasesti prin intuneric, in linistea cea mare- sub plapuma cea mai groasa. Nu exista masturbare, homo sau lesbiene.  Totul e o nascocire a “sistemului”.

Vrem noi sau nu sexul este o parte foarte importanta din viata fiecaruia. Chiar daca unii nu-l discuta, si rosesc cind aud cuvintul SEX, asta nu insemna ca gindurile le sunt prea-curate.

O educatie sexuala sanatoasa, incepe din copilarie. “Sexul povestit celor mici” este o carte destinata in primul rind parintilor, pentru ca ei sunt cei care vor cumpara cartea si tot ei vor decide CIND va fi momentul cel mai potrivit pentru o discutie despre sexualitate cu copiii lor.
Cartile de acest gen ne vin noua in ajutor,  ne invata pe noi, parintii , cum sa explicam corect la mintea unui copil  cei aia sex.  Copilul oricum o sa afle ce-l intereseaza, sau de la parinti sau din strada. Din cauza ca se interzic asa carti, din cauza ca mintea printilor este prea ingusta – ramin fetele insarcinate la 13 ani, si isi abandoneaza pruncii pe unde cade. Sunt sigura ca fiecare parinte cind a auzit intrebarea cu pricina de la copilul sau, nu a stiut ce sa-i raspunda, sau mai misto a raspuns simplu: “Dute si intreaba-l pe tata”.
Citi patinti pot afirma ca sunt capabil sa explice fara sfiala  celui mic ce este sexul? 2, 3 din 1000. Da, minunat!

S-a interzis cartea, si urmatorul pas care o sa fie, o sa fie interzis internetul, care este publicitatea sexului in format full screen si accesibila tuturor? Copiii care cresc azi mai cu drag pornesc calculatorul decit merg la o librarie.  Si nu prea cred ca parintii stiu ce informatie afla copilul lor pe paginile net-ului.

Copilul- dator pe viata. Beneficiar- parintele.

Tags

copiii, copil, datorie, decizie, educatie, obligatie, parinti

“- Mam’, eu cind o sa fiu mare o sa-i spun lui Sandu sa-mi faca un copil
– La 6 ani te gindesti la copii deam ?
– Dap’ eu is mare deam
– Si ce ai sa faci cu un copil ?
– Am sai dau “prikazuri” cum faci tu!”

Instinctul procreerii este prezent in fiecare din noi. In unii mai mult, in altii mai putin. Procrearea, prelungirea specie este punctul culminant din viata fiecarui om. Oamenii nu pot exista fara a-si lasa o prelungire genetica in urma.
Unicul esec este – atitudinea fata de copiii pe care i-am adus pe lume. Predominarea excesiva a sentimentului de apartinere.

Copilul tau nu este proprietatea ta. Da,  l-ai nascut si crescut, dar asta nu inseamna ca esti stapinul lui. Parintii deseori transforma copiii in jucarii pe care ii manipuleaza dupa bunul plac si moft.
In copiii pe care ii nastem, ne vedem pe noi, si respectiv tot ce noi nu am putut realiza, indeplini sau duce pina la capat o facem prin ei. Deseori aud parinti care zic ca copilul lor la 15 ani vrea sa fie doctor.
El la 15 ani vrea sa piarda noptile prin cluburi, sa se uite porno pe saturate, sa expediete sms-uri de pe un telefon cu strazuri , si sa faca tot ceea ce noi consideram ilegal si imoral, in nici un caz nu vrea sa fie doctor. Doctor ai vrut sa fii tu, nu ti-a reusit – acum ii pui lui capastru.

Deseori parintii iau decizii pentru copil, bazinduse pe faptul ca sunt mai mari, mai trecuti prin viata si stiu mai bine. Da, e corect, pina cind copilul nu va fi capabil sa spuna el ce doreste. Dar cind apar dorintele in el, si tu il privezi de ele…….
Copilul tau nu are nevoie de un general cu lista de ordine mereu pregatita, el are nevoie de un prieten care sa-l ajute sa treaca o bucata din viata.
Parintii nu vorbesc cu copiii lor. In foarte multe familii sunt impuse numeroase tabuuri. Anume aceste teme interzise il intereseaza pe copil. Si daca acasa nu gaseste raspuns, il cauta in strada- acolo il primeste eronat. Si ca rezultat – sunt comise greseli iremediabile.

Cind ai un copil trebuie sa ai multe anxietati, ca altfel se face vagabond, doar ca nu cunoaste parintele diferenta intre anxietate si sufocare!
De cele mai mult ori copiii sunt perna de descarcare. Pe ei de revarsa negativul acumulat ziua intreaga la servici. Ei sunt mereu de vina ca nu “ne-am cumparat un costum pentru ca ti-am luat tie cizme”.

Copilul tau nu iti este dator cu nimic. El nu trebuie sa-ti multumeasca toata viata pentru ca l-ai nascut si i-ai dat drumul intr-o lume plina de haos. E responsabilitatea ta, tu l-ai nascut constient, tu trebuie sa-l cresti la fel de constient. El nu este dator sa aduca acasa note bune ca sa-ti multumeasca pentru ca il hranesti.

Sentimentul asta de “dator vindut” fata de parinti, deseori impus apasa enorm pe tot parcursul vietii. Nu vreau sa plec in ospetie la parinti pentru ca trebuie, vreau sa o fac pentru ca vreau. Si daca nu m-am vazut cu ei o luna, nu e tragedie, nu am considerat de cuviinta sa o fac. Care-i problema?

„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii, de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi, dar nu din voi
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.

Le puteti gazdui trupul, dar nu si sufletul,

Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici chiar in vis.

Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcurile din care copiii voştri, ca săgeţi vii, sunt trimişi înainte.”         Kahlil Gibran